despre plecari in lume

e o idee buna sa iesi un pic din tara, te ajuta sa te descoperi, sa vezi ce vrei de la viata. s-ar putea spune ca sunt 3 motive principale pentru care un roman cu oarece glagorie ar dori sa plece . ar fi banii, implicit realizarea materiala. ar mai fi lipsa de respect generalizata din tara, cautarea unui loc unde nu trebuie sa depui un efort constant pentru a-ti mentine respectul de sine. la final, cred ca studiile ar mai fi un motiv plauzibil. o fi scoala romaneasca buna, dar nu e. e chiar proasta. eu am plecat din primele doua motive, dar mi-am satisfacut si o oarece pofta de invatat.

vorbind strict de quebec, pot spune ca a fost o experienta agreabila presarata cu bune si cu rele. cele bune sunt abundenta resurselor de tot felul, bunul simt dus pana la extrem, lipsa mitocanilor (au si ei prostii lor, dar nu se simt). la rele, ar fi societatea asta capitalista, prezenta unui individualism exagerat, consumatorismul fara limita si lipsa spiritualitatii in oameni. sa explic mai bine ce vreau sa spun cu asta. oamenii pe aici sunt buni profesionisti, seriosi, isi fac treaba bine si atat. nu prea au ei treaba cu cartile, cultura generala la pamant, orice discutie mai profunda e compusa dintr-o serie de clisee "politically correct" exprimate, si in general nu pierd timpul sa sa gandeasca la chestii mai profunde. cultura lor e "le fun", termen american francizat, caci asta e in principiu cultura lor, esenta lor franceza de demult diluata intr-o infuzie de "american dream". a iesit cam o struto-camila. lucrezi ca boul in timpul saptamanii si iti faci de cap in week end. vine concediul, mergi in concediu, te intorci si o iei de la capat. asta e "le fun".

dupa doi ani de quebec mi-e dor de tara, de oamenii ei vorbareti care isi baga nasul in toate, care sunt gata sa-ti dea o mana de ajutor chiar daca trebuie sa asculti aberatiile inerente unui adevarat roman, caci un roman stie tot despre tot. mi-e dor de romania, locul unde poti sa fii mitocan in limitele bunului simt cu o domnisoara fara sa-ti fie frica ca vai fi dat in judecata. romania barurilor deschise non stop, si a berilor baute in fata blocului cu prietenii. romania, locul unde familia e mai importanta decat jobul si unde falling in love nu e o decizie rationala.

sper din tot sufletul ca nu vom pierde caldura aceasta sufleteasca odata cu fuga asta dupa valorile occidentale. chiar si ei si-au dat seama ca au pierdut ceva, ca si-au vandut sufletul pentru un pumn de arginti.

vreau acasa, dar nu chiar acum. mai am locuri de vazut, oameni de cunoscut, lucruri de invatat si fete de iubit. stiu insa ca dupa ce imi voi astampara setea, ma voi intoarce acasa, in locul in care m-am nascut si care mi-a ramas in suflet. presupun ca cei care sunteti in tara si sunteti satui de ea (futui mama ei de tara) credeti ca sunt beat sau prost. cei insa care sunt plecati de ceva ani stiu ce vreau sa spun.

e o treaba buna si pentru respectul fata de sine ca si roman. aici sunt toate natiile, de pe tot globul si ai cu cine compara. concluzia mea e ca suntem o natie deosebita. daca lasam la o parte cele rele (care nu sunt mai rele ca la altii), hotia, mitocania si lenea care ne omoara, ramane un nucleu foarte fain. exemplu concret, aici la quebec ville comunitatea romana este cea mai bine vazuta dintre toate, este singura care are legaturi permanente cu primaria si are deja la activ cateva realizari importante. ce e sigur, in momentul de fata nu simt nici un complex de inferioritate fata de nimeni, indiferent de ce natie ar fi.

acestea fiind spuse, ma duc sa bag ceva sub nas si apoi schlafen.

va pup, mi-e dor de voi, chiar si de cei pe care nu ii cunosc (mai ales daca e vorba de vreo jupanita ochioasa)